Misiune

În vederea soluţionării gravelor probleme imobiliare cu care ne confruntăm, a fost iniţiativa noastră de a demara o amplă campanie publicitară naţională în scopul strângerii de fonduri pentru construirea unui nou corp de clădire, în care să funcţioneze atât secţiile din clădirile retrocedate, cât şi, în plus, Secţia Clinică de Neonatologie-Prematuri, Laboratorul de Radiologie şi Imagistică şi Laboratorul de Anatomie Patologică, plus o parte din serviciul administrativ care actualmente funcţionează în condiţii improprii.

Pentru realizarea acestui obiectiv, am înfiinţat Asociaţia pentru Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” Timişoara, prin intermediul căreia se va derula începând din aprilie 2012 campania de strângere de fonduri, suma necesară pentru construirea şi dotarea noului corp fiind estimată la 15 milioane euro.

Scopul campaniei nu este neapărat de a strânge suma integral, dar mai ales de a sensibiliza atât opinia publică, cât și autoritățile administraţiei publice locale şi centrale cu privire la problemele cu care se confruntă Spitalul „Louis Țurcanu” Timişoara, în vederea participării lor active la soluţionarea acestor probleme.